Învață să vorbești engleza ascultând-o: cum ne putem îmbunătăți competențele comunicative prin listening (2)

       Pentru cei interesați de învățarea limbii engleze, revin aici  cu partea a doua a articolului pe care l-am postat parțial săptămâna trecută.

   Spre deosebire de citire (reading), prin ascultare (listening) ne însușim și pronunția (care în limba engleză reprezintă o problemă, aceasta nefiind o limbă fonetică), accentul în cuvânt și în propoziție, ritmul natural al frazei și intonația, care, toate diferă de cele ale limbii române.

      ‘Bine, bine’, veți zice poate. ‘Am înțeles ideea. Dar ce să ascultăm?’ În primul rând aș dori să subliniez faptul că, în cadrul orelor de curs pe care le faceți, fie la o școală [de limbi străine], fie în particular cu un profesor, ascultarea trebuie să-și găsească locul ei firesc. Din fericire, manualele publicate în ultima vreme beneficiază toate de suport audio, i.e. setul conține, pe lângă manualul propriu-zis folosit la clasă și caietul cu exerciții și CD-urile audio cu înregistrările folosite în activitățile de listening. Avantajul constă în aceea că textele de pe CD sunt ‘croite’ pentru nivelul la care se află cursantul. Nu ne vom limita însă la CD-urile audio ale suportului de curs, ci ne vom folosi de toate mijloacele pe care tehnologia ni le-a pus la dispoziție pentru a asculta limba vorbită. În ceea ce privește limba engleză, posibilitățile sunt mai mari poate decât pentru orice altă limbă.

       Vizionarea de filme artistice poate fi de mare folos, însă cu condiția ca acest lucru să se petreacă fără subtitrare (sau cel mult cu subtitrare în limba engleză). Filmele prezintă avantajul că îl familiarizează pe cel ce învață cu limba vorbită și de obicei în registrul informal. Va trebui să fim însă destul de selectivi în privința conținutului acestora, de multe ori de o calitate îndoielnică.

        La un cu totul alt nivel se situează documentarele, care conțin de obicei un limbaj mai elevat, complex. Pentru acestea însă, avem nevoie de cunoștințe mai ample. Se vor folosi cu adevărat de ele cei care se situează la nivelul B sau mai sus.

        Având în vedere că cei mai mulți dintre noi au acces la internet, mă voi referi în cele ce urmează
la câteva din nenumăratele resurse pe care le găsim aici. Una dintre acestea o reprezintă posturile de radio (sau canalele de radio și televiziune), pe care le putem asculta atât în direct, cât și accesând arhivele acestora care conțin multe podcast-uri ce tratează subiecte diverse, așa încât avem de unde alege. Recomand cu căldură celor de la nivelul B1 încolo postul BBC. Îl găsiți la adresa www.bbc.co.uk. În cadrul acestuia sugerez accesarea  Radio 4 la adresa www.bbc.co.uk/radio4. Aici veți găsi foarte multe programe înregistrate, cu subiecte din domeniile socio-uman, economic, medical, religios etc.

      Tot pe internet puteți folosi site-ul Youtube pentru a viziona (sau asculta) filme, documentare, clip-uri cu tematici diverse. Cred că mulți dintre dumneavoastră îl cunoașteți deja.

    Pentru cei interesați de Business English recomand materialele audio de la                                                         www.businessenglishpod.com/
business-english-podcast-lessons/ sau de pe site-ul
www.businessenglishonline.net/resources/podcasts/.

      Foarte utile sunt și resursele puse la dispoziție online de către British Council. Cei care se situează la nivelul elementary (A1 și A2) vor găsi o serie de podcast-uri la adresa
www.learnenglish.britishcouncil.org/en/elementary-podcasts. Podcast-uri cu subiecte diverse (professional podcasts) veți afla și accesând
http://www.britishcouncil.org/professionals-podcast-english-listening-downloads-archive.htm
       
        Cu speranța
că cele scrise mai sus se vor dovedi utile celor interesați să-și îmbunătățească abilitățile de ascultare și citire în limba engleză, închei cu un sfat. Atunci când ascultați un material (oricare ar fi acesta), să fiți cu mintea întru totul acolo. Suntem adesea tentați (poate și din lipsă de timp) să lăsăm radioul, CD playerul sau computerul să meargă, în timp ce desfășurăm o altă activitate. Din experiență personală pot spune că beneficiile sunt minime. Este mai bine să ne fixăm o țintă mai mică, să ne propunem mai puțin și să-l realizăm. Cred că 15-20 minute de listening în mod regulat, în care suntem pe deplin acolo, sunt mai folositoare decât o oră sau două din când în când, în timp ce suntem la curățenie, gătim sau facem orice altceva.

        Mult succes!


       


       




       












             



       

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *